Acceptarea radiourilor locale

  • Marime: 35.72 KB
  • Pentru: liceu
  • Afisari: 1365
  • Download: 111
 

Acceptarea radiourilor locale

Studiile efectuate după 1990 dovedesc o mare contradicţie. Pe de o parte, sondajele arătau că posturilor de radio locale li s-au atribuit un rol important ca media de informare. Pe de alta, în domeniul ofertei de ştiri, instituţiile publice naţionale dădeau dovadă de mult mai mult profesionalism. Criticate la posturile de radio locale au fost îndeosebi calitatea buletinelor de ştiri şi calificarea moderatorilor.

Chiar dacă astăzi profesionalismul staţiilor locale poate concura în multe cazuri pe acela al instituţiilor de radio cu tradiţie, mult timp staţiile radio licenţiate aminteau mai degrabă de organizarea unei echipe de lucru universitare, decât de ceea ce se înţelegea în general prin noţiunea de radio. Aceasta, desigur, pentru că unele posturi de radio, pe baza influienţei lor politice şi economice, au primit cu multă uşurinţă licenţele de emisie, fără a se ţine seama dacă ele au cel puţin o simplă idee despre modul cum ia naştere în realitate produsul radio.

Pe de altă parte, şi la realizatorii programelor de radio predominau unele neînţelegeri. Cerinţele pentru realizarea unui program radio au fost în parte absolut subapreciate. Nici un alt media - TV, ziare, cotidiene, magazine - nu a avut atât de luptat împotriva clişeului “şi-eu-pot-asta” ca radioul.

Astăzi, radioul este considerat drept un media capabil de a transporta cu un efort tehnic relativ redus opiniile şi informaţiile grupurilor de interese în fiecare locuinţă. Trecutul deloc faimos al radioului – ca instrument de propagandă de stat – este, având în vedere varietatea mediilor, depăşit încă de mult timp. Radioul câştigă teren ca organ de informare sau de formare a unei opinii personale. Înfiinţarea unor mass-media deschise, deci a programelor radio ce pot fi utilizate de oricine, reprezintă o alternativă realizată în mod conştient la posturile de radio comerciale private.

BAZELE

Cei trei piloni pe care se sprijină programul radioului sunt: informaţia, cultura şi divertismentul. Grila de programe trebuie construită ca o sinteză a acestor trei componente.

Există o concurenţă continuă între radioul public şi cel privat. Deşi ofertanţilor orientaţi spre câştig li se reproşează mereu o competenţă deficitară, cotele de ascultători arată că un program orientat spre muzică şi divertisment poate fi de succes. Şi instituţiile publice naţionale privesc reclama ca o sursă suplimentară de finanţare, deşi prin aceasta – în ochii ofertanţilor privaţi – se violează legea finanţării din taxe. În timp ce iniţial, reclama nu juca nici un rol în venituri, astăzi, în cazul radioului public, ea îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult, în programe.

PREŢUL RECLAMEI

Radioul privat se deosebeşte esenţial în bazele sale economice de cel public-naţional. Unicele sale surse de venituri sunt momentele de reclamă vândute. În timp ce posturile de radio publice au ca principal susţinător taxele de radio şi pot folosi momentele de reclamă ca o sursă suplimentară, organizatorii privaţi sunt lăsaţi, conform legii, pe seama comercializării timpului de reclamă. Un declin al vânzărilor timpului de reclamă loveşte în dezvoltarea capitalului societăţii şi, astfel în perspectivele economice, personale şi ale programelor.

Fluctuaţiile survenite pe piaţa reclamei şi concurenţa se răfrâng asupra posturilor de radio private cu mult mai drastic decât în cazul posturilor publice, influenţând politica firmei.

Fundamentul alcătuirii preţurilor la orice mass-media este exclusiv numărul de cititori, de ascultători sau telespectatori. În cazul unor mass-media electronice (televiziune, radio), preţurile reclamei diferă în funcţie de numărul ascultătorilor, corespunzător fiecărui moment al zilei. În radio, clasicul Prime-Time (momentul când se înregistrează cel mai mare număr de ascultători) este între orele 6.00 şi 8.00 dimineaţa. În cursul zilei, folosirea radioului scade, în timp ce după-amiaza, folosirea TV-ului creşte constant. În jurul orei 18.00, curbele de utilizare se suprapun. Începând din acest moment al zilei, televiziunea are mai mulţi utilizatori decât radioul.

Numărul ascultătorilor, respectiv al telespectatorilor, se stabileşte sub formă de evaluari. Sunt chestionaţi un anumit numar de oameni, selectaţi reprezentativ în funcţie de obişnuinţele lor audio şi video. Unele posturi mai comandă şi sondaje proprii pentru a afla numărul de ascultători. Alte posturi, care doresc să ştie cu precizie audienţa pe care o au, se folosesc de aşa numitele sondaje “audienţe din sfert în sfert de oră” – aflând numărul ascultătorilor corespunzător fiecărui sfert de oră. Această unitate, cea mai mică ce poate fi estimată cu un nivel acceptabil de încredere, permite posturilor de radio să deţină un bun control asupra acceptării pe piaţă a fiecărui element de program, astfel încât ele pot şti, spre exemplu, dacă o anumită amplasare a calupurilor publicitare va avea sau nu efecte asupra comportamentului ascultătorilor.

Firmele care vor să-şi facă reclamă produselor lor, pun la dispoziţia unei agenţii publicitare un buget fix pe care agenţia îl repartizează între diverse mass-media după criteriul cost-profit. Repartizarea bugetului se decide în agenţiile publicitare şi întreprinderi după diverse criterii, cum sunt:

publicul ţintă, spre exemplu: un producător de software va comanda reclama cu precădere în revistele pentru publicul larg şi cu tiraje mari, unde preţurile reclamei sunt mai mari şi numărul de cititori la fel.

posibilitatea reprezentării produsului. Pentru cele mai multe produse, prezentarea vizuală se bucură de prioritate. Clientul trebuie să ştie cum arată produsul pentru a-l recunoaşte la cumpărare.

Astfel, cei mai mulţi bani din bugetul unei reclame merg în domeniul tipăriturilor şi al televiziunii. Reclama radiofonică joacă un rol secundar. Dacă totuşi articolele de marcă folosesc reclama radiofonică, aceasta se face doar pentru a completa un anumit concept de reclamă. Firmele de renume încearcă să se delimiteze faţă de TV – boom-ul general – prin aceea că realizează campanii de publicitate intenţionate, în unele cazuri chiar exclusiv prin radio. Cu toate acestea, recunoaşterea faptului că reclama radio a fost mult timp subapreciată se impune foarte lent în rândul planificatorilor media şi al departamentelor de marketing.

Un post de radio privat are, ca orice întreprindere orientată spre economia de piaţă, sarcina de a administra profitul. El nu are o sarcină de program asemănătoare posturilor naţionale. În timp ce la acestea din urmă, criterii precum răspândirea largă a informaţiei, luarea în consideraţie a opiniilor minorităţilor şi – în sensul cel mai larg – formarea şi perfecţionarea ascultătorilor constituie o sarcină clară de program, motiv pentru care taxele radio le asigură baza economică, în cazul posturilor private situaţia este inversată: muzica, informaţiile şi alte elemente de program primează, ele fiind mijlocul prin care se atinge scopul (obţinerea profitului prin vinderea timpului de reclamă).

În timp ce la posturile publice mijloacele economice trebuie gestionate astfel încât sarcina fixă de program să fie îndeplinită, posturile private îşi decid oferta de programe în funcţie de evenimentele economice, astfel încât să poată fi garantată realizarea optimală a ţelului propus.

Preferinţele ascultătorilor sunt cele care decid oferta unui post. Orice întreprindere care nu ţine cont în realizarea produselor de comportamentul consumatorilor se lipseşte singură de baza economică. Astfel, un producător de programe în radioul privat – de la reporter la director de programe – este liber să-şi organizeze după voie activitatea în măsura în care i-o permite piaţa (comportamentul ascultătorilor). Produsul “program radio” nu poate fi o marfă nevandabilă, ci depinde de posibilităţile sale de “a se vinde”.

Fiecare angajat al unui post de radio privat ştie că prin munca sa are obligaţii faţă de succesul economic al postului şi, ca orice alt angajat – indiferent dacă este vorba de un economist sau o persoană de la marketing – îşi are partea sa de contribuţie la întregul produs.

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

O mare parte a sarcinilor este rezolvată corespunzător într-un post local sau în studiourile regionale dacă există o colaborare colegială. Nimeni nu poate fi relaxat atunci când trebuie să muncească repede doar pentru ca o anumită sarcină nu aparţine cu adevărat domeniului său de act

 

Top download la Diverse

Titlul referatului Pentru Download Marime (KB)
Securitatea si sanatatea in munca liceu 7448 57.44 KB
Accidente de munca liceu 5589 17.13 KB
Gestionarea deseurilor liceu 4404 371.17 KB
Despre comunicare - Ce este Comunicarea facultate 4040 2.94 MB
Lagare cu rostogolire liceu 2910 560.35 KB
Managementul educational liceu 2575 44.1 KB
Protectia sociala si nevoia de asistenta sociala facultate 2173 22.24 KB
Cultura organizationala a intreprinderii liceu 2058 21.48 KB
Recrutarea si selectia resurselor umane facultate 1642 20.82 KB
Animale disparute si animale pe cale de disparitie din tara noastra gimnaziu 1572 22.15 KB