Antibiotice

  • Marime: 28.2 KB
  • Pentru: gimnaziu
  • Afisari: 10267
  • Download: 1617
 

Antibiotice

Antibioticele sunt substante chimice organice produse de microorganisme sau obtinute prin sinteza sau semisinteza care in doze foarte mici, inhiba dezvoltarea microorganismelor patogene.

Dupa descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat ca unele specii microbiene se apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar substantele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta numele de antibiotic. Primul care a semnalat, in 1885, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de microorganisme a fost savantul roman Victor Babes; tot el a sugerat ca aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni. Aceste fapte constituie o anticipatie geniala a savantului roman care, cu 50 de ani inaintea descoperiri epocale a lui Fleming (obtinerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutica antagonismul microbian.

Introducerea, in 1941, in practica medicala a antibioticelor de biosinteza caracterizate prin aspectul larg de actiune, eficacitate ridicata si tocsicitate redusa, constituie cea de-a doua etapa extrem de importanta in dezvoltarea chimioterapiei. Succesele exceptionale obtinute in tratarea maladiilor infectioase cu ajutorul penicilinei G au declansat cercetari foarte minutioase pentru a gasi noi antibiotice de biosinteza. Asa se explica faptul ca intr-un interval extreme de scurt sant descoperite si introduse in terapeutica penicilina V, tetraciclinele, streptomicina, grizeofulvina, eritromicina,oleandomicina, iar mai tarziu cefalosporinele si rifampicina.

Utilizarea excesiva a penicilinei G a generat insa fenomenul de penicilino-rezistenta, fenomen manifestat prin pierderea eficacitati terapeutice.

Acest fapt, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei in mediul acid si la actiunea penicilinei, a determinat extinderea cercetarilor privind obtinerea de noi antibiotice prin semisinteza si sinteza.

Numărul antibioticelor este foarte mare şi în continuă creştere. Deseori, pentru un antibiotic se folosesc mai multe denumiri. Pentru ca un antibiotic să poată fi recunoscut se foloseşte denumirea comună internaţională (D.C.I.), care este mai uşor de reţinut decât denumirea chimică.

Clasificare:

familia penicilinelor:

Penicilinele sunt antibiotice obţinute pe cale de extracţie (naturale) sau de semisinteză. Nucleul lor de bază este acidul 6-aminopenicilanic, de care se leagă un radical, care este diferit pentru fiecare tip de penicilină.

Penicilinele acţionează în faza de multiplicare activă a germenilor, împiedicând formarea peretelui bacterian. Sunt netoxice şi bine tolerate.

Din familia penicilinelor naturale fac parte: benzilpenicilina sau penicilina G, fenoximetilpenicilina sau penicilina V, procainpenicilina care în amestec cu penicilina G potasică este o penicilină de tip „subacut”, benzatinpenicilina (Moldamin), clemizolpenicilina (Megacillin), iar din cea penicilinelor semisintetice fac parte: ampicilina sau aminobenzilpenicilina, meticilina, oxacilina, cloxacilina, carbenicilina (Pyopen), cefalosporinele: cefalotina (Keflin), cefaloridina (Ceporin), cefalexina (Ceporex).

familia oligozaharidelor:

Oligozaharidele sunt antibiotice relativ toxice, care au şi acţiune tuberculostatică. Rezistenţa germenilor la aceste antibiotice se instalează repede, într-„o singură treaptă”.

Din familia oligozaharidelor fac parte: streptomicina, kanamicina, neomicina (Negamicin), gentamicina (Garamycin).

familia macrolidelor:

Din macrolide fac parte mai multe antibiotice: eritromicina, oleandomicina, spiramicina.

familia tetraciclinelor:

Tetraciclinele sunt antibiotice bacteriostatice cu spectru larg de acţiune. Din punct de vedere chimic, au un nucleu comun format din 4 nuclee condensate ciclic.

Diferitele preparate de tetraciclină au acelaşi spectru de activitate şi aceleaşi indicaţii. Se deosebesc, doar, prin unele proprietăţi farmacologice: stabilitate chimică, toleranţă, solubilitate, nivel sanguin, difuziune, timp de înjumătăţire, etc.

Din familia tetracilinelor fac parte: tetraciclina, pirolidinmetiltetraciclina (Solvocilin), doxiciclina (Vibramycin).

familia cloramfenicolului:

Cloramfenicolul este un antibiotic de sinteză, bacteriostatic, cu sferă largă de acţiune.

peptide ciclice:

Din această familie fac parte: colistina (Colimycin) şi polimixinele. Sunt antibiotice relativ toxice, cu indicaţie limitată. Între colistină şi polimixina B (cea mai utilizată polimixină), există rezistenţă încrucişată.

sulfamidele:

Sulfamidele sunt chimioterapice, cu acţiune în general bacteriostatică, şi cu spectru relativ larg.

Din numărul mare de compuşi sintetizaţi, se folosesc puţini în practica clinică. Sunt substanţe chimice simple, care au un nucleu comun – sulfanilamida – cu rol fundamental în activitatea sulfamidelor.

Activitatea microbiană a sulfamidelor este proporţională cu capacitatea de a înlocui acidul paraaminobenzic, metabolit esenţial pentru viaţa bacteriilor.

Sulfamidele se deosebesc între ele prin însuşiri farmacologice şi mult mai puţin prin activitate sau spectru.

Foarte des sulfamidele se asociază cu antibiotice (exp.: cu penicilina).

Din familia sulfamidelor fac parte: sulfaguanidina, formosulfatiazolul, sulfacetamida, sulfatiazolul, sulfafurazolul sau sulfizoxazolul (Neoxazol), amestecuri de sulfamide ca: sulfatiazol + sulfacetamidă + metilsulfadiazină (Plurisulfan), ftalilsulfatiazolul, sulfafenazolul, sulfametina sau sulfametoxidiazina (Sulfametin), sulfatolamida ( Marbadal), trimetoprim + sulfametoxazolul (Septrin).

nitrofurani:

Nitrofuranii sunt chimioterapice de sinteză, relativ stabile, cu acţiune bacteriostatică şi bactericidă. Sunt, în general, greu tolerate realizând niveluri mici în organism; din această cauză, utilizarea lor este limitată.

Dintre nitrofuranii folosiţi în terapie, cei mai cunoscuţi sunt: furazolidona, nitrofurantoina, furaltadona, nitrofurazona, nitrofuroxima.

tuberculostatice:

Tuberculostaticele sunt antibiotice şi chimioterapice folosite în tratamentul şi în profilaxia tuberculozei.

Tuberculostaticele se folosesc întotdeauna asociate câte 2-3, din două motive: pentru întârzierea instalării rezistenţei bacilului Koch la tuberculostatice şi pentru siguranţa efectuării unui tratament activ, în cazul în care nu este cunoscută sensibilitatea bacilului Koch. Fiecare din cele 2 sau 3 antibiotice este folosit în doza lui activă.

Eficienţa tuberculostaticelor în tratametul tuberculozei se apreciază după efectul tuberculostatic, după toleranţă şi după toxicitate. După utilizarea lor, tuberculostaticele sunt împărţite în trei categorii:

majore: izoniazidă, rifampicină (Rifadin), streptomicină, etambutol

minore: acid paraaminosalicilic, etionamidă (Nizotin), pirazinamidă, morfazinamidă (Morinamid)

de rezervă: cicloserina (Tebemicin), tiocarlidul, viomicina.

antimicotice:

Antibioticele antifungice (antimicotice) acţionează asupra unor fungi, care produc micoze cutanate sau viscerale, împiedicându-le multiplicarea (fungistatice) sau distrugându-le (fungicide). Acţiunea lor selectivă antimicotică este explicată prin existenţa, doar la fungi, a unor metaboliţi (de exp.: steroli), care sunt ţinta acţiunii lor.

Din familia antimicoticelor fac parte: griseofulvina, nistatina (Stamicin), amfotericina B.

antivirale:

Chimioterapicele antivirale sunt folosite pentru profilaxia sau combaterea infecţiilor virale.

Pentru a fi eficiente, aceste substanţe medicamentoase trebuie sa inhibe multiplicarea virusurilor, fără a perturba, în mod grav, funcţiile celulare ale organismului. Întrucât, în realitate, este o legătură foarte strânsă între virus şi celulă, acţiunea selectivă a medicamentelor antivirale devine în asemenea situaţii foarte dificilă. Deşi s-au sintetizat şi s-au cercetat multe medicamente antivirale, numărul celor folosite în practica clinică sau în profilaxie este foarte redus. Majoritatea lor sunt derivaţi chimici cu structură analogă metaboliţilor esenţiali.

Din familia antiviralelor fac parte: metisazona (Marboran), idoxuridina sau I.D.U. (Kerecid), amantadina sau adamantina (Viregyt).

antimalarice:

Antimalaricele sunt substanţe medicamentoase naturale sau sintetice, folosite pentru profilaxia sau tratamentul malariei.

Antimalaricele actuale acţionează pe una sau pe câteva din fazele de evoluţie ale plasmodiului. Un antimalaric ideal şi eficace ar trebui să acţioneze pe toate fazele de evoluţie ale acestuia. O astfel de substanţă medicamentoasă nu există încă. Din această cauză, în special pentru tratamentul malariei se asociază cocncomitent sau succesiv mai multe antimalarice.

După acţiunea principală şi după modul de folosire pentru combaterea malariei, substanţele antimalarice se împart în patru grupe:

antimalarice care previn parazitarea hematiilor (etioprofilactice): pirimetamina (Daraprim), proguanilul (Pladmin)

antimalarice care împiedică apariţia bolii: chinina, clorochina, hidroxiclorochina (Plachenil), amodiachina, mepacrina (Mepacrin, Atebrin)

antimalarice care împiedică reparazitarea hematiilor: primac

 

Top download la Medicina - Farmacie

Titlul referatului Pentru Download Marime (KB)
Prezentare de caz clinic facultate 3252 24.57 KB
Ingrijirea bolnavilor cu pneumonii bacteriene facultate 2019 51.91 KB
Boala Parkinson facultate 2003 24.08 KB
Nursing-Studiu Caz Clinic facultate 1843 20.73 KB
Bolile sistemului digestiv liceu 1694 17.92 KB
Ingrijirea bolnavului cu litiaza biliara facultate 1648 68.57 KB
Antibiotice gimnaziu 1617 28.2 KB
Remedii, medicamente, forme farmaceutice facultate 1567 34.33 KB
Virusul gripal liceu 1477 124.89 KB
Propedeutica farmaceutica liceu 1135 31.3 KB