Arta ca monument al despartirii omului de Dumnezeu

  • Marime: 24 KB
  • Pentru: liceu
  • Afisari: 1317
  • Download: 64
 

Arta este ceea ce a înteles omul din despãrtirea sa de Dumnezeu. Ea este drama despãrtirii si a însingurãrii noastre. Însingurarea este tema centralã în artã si în afarã de asta arta nici nu poate fi conceputã. Însingurarea însã este moarte. Eminescu surprinde genial genetica artei. “Nu credeam sã învãt a muri vreodatã, vesnic tânãr, înfãsurat în manta-mi, fruntea mea înãltam visãtor la steaua singurãtãtii”. Iatã strigãtul, dar si scâncetul, lui Adam celui proaspãt cãzut: “Nu credeam sã învãt a muri vreodatã!” Stupefierea lui în fata mortii. Iatã arta: neîmpãcarea omului cu moartea, revolta împotriva ei, suferinta din cauza ei. Dar si consolarea fãrã iesire, “învãtarea” pasivã “de a muri”. Omul abia “a învãtat a muri”, cã a si uitat locul lui Dumnezeu. Fruntea sa si-o înaltã “la steaua singurãtãtii”.

Credem cã anume aceastã înãltare a fruntii este arta. Fruntea, ca simbol al întelepciunii si al puterii, nu se mai hrãneste din Dumnezeu, ci din sine însãsi. “Steaua singurãtãtii” este mai degrabã o proiectie infinitã a propriei singurãtãti, o absolutizare a singurãtãtii personale, care devine centru al unui cosmos docil si disperat. Aceastã nouã stea, singularã si personalizatã, eliminã, prin importanta ei, în cazul dat, toate celelalte stele, devenind, pentru personajul nostru, singurul reper în tot universul, singurul “luminãtor” (Fac. 1, 14-17). “Fruntea mea înãltam la steaua singurãtãtii”. Nu ochii, ci fruntea! Omul bâjbâie lumina cu fruntea. Ochii i-au orbit atât de demult, încât el nici nu-si mai aminteste de ei. El nu-si mai acordã nici o sansã de a-i recãpãta. Ne închipuim chiar orbitele lui cicatrizate. De aceea el îsi înaltã fruntea. Iatã arta. Pe care Dumnezeu, murind, a suspendat-o.

Cu ce a împodobit omul steaua singurãtãtii sale? Ce lucru vrednic a numit el, pentru care ar merita sã trãiesti? Noi zicem cã meritã sã trãiesti numai pentru lucrurile pentru care meritã sã mori. Vom vedea cã pentru artist lucrul acesta nu este un scop, ci o metodã. Haosul si moartea face ca scopul sã-si piardã importanta si sensul. Absurdul inundã existenta, fãrã scãpare. Secolul XX este secolul absurdului, se stie, de la Camus, Sartre, pânã la absurdul ionescian. Dar pânã a i se fi dat un nume, absurdul a mustit în toatã arta universalã, începând cu epopeea lui Ghilgames si pânã la Romeo si Julieta sau alte opere din care lipseste Dumnezeu. Si din acest punct de vedere, oamenii au avut dreptate. Pentru cã absenta lui Dumnezeu poate sã fie doar absurdã...

 

Top download la Religie

Titlul referatului Pentru Download Marime (KB)
Craciunul liceu 1930 27.31 KB
Marile religii ale lumii contemporane facultate 1880 58.2 KB
Stilul Bizantin liceu 1637 221.74 KB
Manastirile Voronet,Sucevita si Moldovita gimnaziu 930 293.22 KB
Sfantul Ioan Botezatorul liceu 924 22.75 KB
Functii sintactice liceu 911 22.86 KB
Budismul liceu 847 19.55 KB
Sfantul Apostol Petru liceu 836 32.53 KB
Lucrare de Atestat liceu 751 73.92 KB
Nasterea Domnului liceu 597 29.51 KB