Ecologia-de la stiinta la cunostinta

  • Marime: 21.59 KB
  • Pentru: liceu
  • Afisari: 2440
  • Download: 461
 

Ecologia-de la stiinta la cunostinta

Ca în cazul multor discipline, numele si definitia conferite ecologiei, spun mult pentru cei chemati sã îi cunoascã continentul si sã-i pãtrundã semnificatiile.

În privinta denumirii, termenul de ecologie s-a impus în atentia opiniei publice occidentale mai ales dupã 1970, iar în Europa centralã si de est cu precãdere în ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele maree negre ori accidente nucleare în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986) au zguduit din inertie opinia publicã si a introdus treptat ecologia în rândul preocupãrilor individului si comunitãtilor. Se redescoperea astfel un concert si un nume vechi de peste un secol. Crearea lui este atribuitã biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de nastere 1866, pe când acesta functiona ca profesor la Universitatea din Sena. De altfel, prima sa mentiune cu valoare de certificat de nastere se gãseste într-o notã de la pagina 8 a lucrãrii “Generalle Morphologie der Organismen” (Berlin, 1866), sub forma: “...sekologie... stiinta economiei, modului de viatã, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor, etc.” Construit precum termenul de economie, cel de ecologie derivã, în parte, din rãdãcina indo-europeanã weik, care desemneazã o unitate socialã imediat superioarã casei sefului de familie. Aceastã rãdãcinã a dat sanskritul veah (casã), latinul vicus (cartierul unui oras, burg) si grecul oikos (habitat, acasã). Ca atare sekologie a fost construit pe baza a douã cuvinte grecesti: oikos si logos (logia), (discurs). Etimologic deci, ecologia reprezintã stiinta habitatului, respectiv o ramurã a biologiei care studiazã interactiunile dintre fiintele vii si mediul lor. Dar, evident, semnificatiile sale au fost mult amplificate si diversificate de-a lungul timpului.

Nomen certus, pater incertus?

Parafrazând un celebru dicton juridic latin (mater, certus, pater incertus) si despre ecologie se poate spune cã dacã numele îi este general si unanim recunoscut, paternitatea acestuia este încã discutatã.

Astfel, într-o lucrare a lui P.H. Ochsen (The world ecology, Nature, vol. 129, 1959) a fost lansatã ipoteza cã inventatorul termenului ecologie ar fi fost filozoful si scriitorul american Henry David Thorean (1817-1862), contemporan întrucâtva cu Haeckel. Filozof transcendentalist acesta a fost, totodatã, si unul dintre cântãretii vietii în naturã. Dupã cum se stie, transcedentalismul, ilustrat mai ales de filozoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882), este o filozofie impregnatã de panteism în care natura e perceputã deopotrivã ca un mijloc de uniune cu Dumnezeu si ca o sferã imperfectã unde se cuvine “transcede”. În societatea timpului, adeptii unei asemenea conceptii erau perceputi ca niste neconformisti. Astfel, în cartea sa “Walden, sau în viata în pãdure” Thoreau reconstituie experienta reîntoarcerii sale pe pãmânt, care a durat putin peste doi ani. Printre altele, acesta povesteste “M-am dus în pãdure întrucât am vrut sã trãiesc fãrã grabã, sã fac fatã numai fortelor esentiale ale vietii, sã descopãr ceea ce aceasta poate sã mã învete, sfârsind sã constat, la ora mortii mele, cã nu am învins-o”.

Aceastã experientã apropiatã multor “expeditii” ecologiste actuale explicã, în mare parte, eroarea de descifrare comisã în 1958 de editorii corespondentei lui Thoreau. Astfel, acestia au citit, din gresealã “ecology” (ecologie) acolo unde scriitorul-filozof scrisese “geology” (geologie) într-o scrisoare datatã 1 ianuarie 1858 si adresatã verisorului sãu G. Thatcher.

Aceastã confuzie de termeni, deosebit de seducãtoare si în spiritul senzationalului american (cine nu era tentat sã considere cã primul scriitor si practician al “întoarcerii la naturã” a fost, în acelasi timp, si pãrintele cuvântului ecologie, în defavoarea unui ferm om de stiintã?), avea sã fie corectatã însã de aceiasi editori entuziasti în 1975. În acest fel Ernst Haeckel era repus în totalitate în drepturi si astãzi nimeni nu-i mai contestã paternitatea termenului si conceptului de ecologie.

Paternitatea definitiei

În mod curent, se considerã cã o bunã definitie trebuie sã ne permitã recunoasterea sigurã a obiectului definit. Si din acest punct de vedere Haeckel rãmâne un clasic. Definitia sa, cuprinsã în aceeasi lucrare care a lansat termenul si conform cãruia “Prin ecologie întelegem totalitatea stiintei relatiilor organismului cu mediul, în sens larg toate conditiile de existentã”, constituie si în prezent fundamentul definitiilor acestei ramuri ale biologiei. Dacã omul de stiintã german este nasul de nume al ecologiei, fondatorul sãu pe continut rãmâne, mai degrabã, Charles Darwin, al cãrui discipol a fost. Cele douã lucrãri ale acestuia “Originea speciilor” (1859) si “Descendenta omului” (1871), formulau douã idei fundamentale ale ecologiei moderne: influenta mediului asupra speciilor vii si apartenenta speciei umane la lumea naturalã. Celebrul naturalist englez a relevat dependentele strânse si o stare de echilibru optim între diferitele specii de plante si animale. Cu o asemenea mostenire, ecologia este astãzi definitã, de regulã, ca fiind studiul relatiilor organismelor ori grupurilor de organisme cu mediul lor ori stiinta interrelatiilor organismelor vii cu mediul lor.

Nãscutã ca o ramurã a biologiei, nimeni nu prevestea ecologiei un strãlucit viitor social. Dar, treptat implicatiile sale s-au diversificat, amplificat si complicat. Studiind echilibrele naturale, ecologistii au prevãzut degradarea lor treptatã; dupã câteva decenii, dezvoltarea societãtilor industriale a modificat profund mediul planetar. Aparitia si amplificarea poluãrilor, disparitia unor specii, afirmarea problemelor globale s.a., au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde. Concluzia relevatã tot de ecologie este si ea fundamentalã: omul nu poate sã actioneze la nesfârsit asupra mediului sãu fãrã a pune în discutie ruperea absolutã a echilibrelor ecologice esentiale. Pe aceastã cale s-a impus o altã notiune - problemã cheie a lumii contemporane: protectia mediului. Totodatã, pe mãsura constientizãrii mizei ecologice, stiintele biologice au fãcut apel la stiintele umane: etnologia a denuntat decivilizarea promovatã de occidentali contra etniilor si culturilor minoritare; demografia s-a confruntat cu cresterea mondialã a populatiei si impactului, pe mãsurã, asupra mediului, sociologia a perceput un rãzboi între societate si naturã; cuvinte precum naturã, stiintã, tehnicã, au trezit filozofia care a hrãnit vechile sale dezbateri asupra acestor noi constatãri.

Asa cum se întâmplã în lumea modernã, aceste probleme au invadat deopotrivã si economia si politica pentru a cãuta cauzele crizei ecologice si a credita solutii posibile. O ecologie politicã a interpelat economia politicã si, ca o consecintã, la nivelul miscãrii sociale s-a impus un nou curent de gândire si actiune: ecologismul. Trecerea ecologiei de la stadiul de simplã disciplinã stiintificã la cea de problemã a constiintei comune, nationalã si internationalã cu expresii corespunzãtoare la nivelul teoriei si actiunii militante reprezintã una din marile cuceriri ale secolului XX.

 

Top download la Ecologie

Titlul referatului Pentru Download Marime (KB)
Poluarea mediului inconjurator liceu 19702 98.24 KB
Poluarea apei gimnaziu 6964 21.27 KB
Impactul depozitelor de deseuri industriale si urbane asupra mediului facultate 5187 19.21 KB
Protectia mediului natural liceu 4764 53.25 KB
Poluarea solului liceu 4511 44.86 KB
Poluarea aerului liceu 4284 289.42 KB
Protectia mediului 2 liceu 2183 26.75 KB
Poluarea atmosferei liceu 2085 22.51 KB
Poluarea-un dusman al Terrei gimnaziu 1839 20.12 KB
Poluarea Solului-atestat liceu 1517 76.46 KB