Grecia antica

  • Marime: 496.66 KB
  • Pentru: liceu
  • Afisari: 11665
  • Download: 3894
 

Grecia Antică nu era un stat unitar, ci o grupare de cetăţi-state care se autoguvernau. De fapt, cuvântul modern “politică” provine chiar din “polis”, care în greacă înseamnă “cetate-stat”. Aceste cetăţi au înflorit în perioada arhaică (c. 800 î.e.n. – 300 î.e.n.), fiind întemeiate pe principiul cetăţenesc, cu diferite drepturi şi privilegii pentru cetăţenii de sex masculin sau feminin, pentru copii, pentru rezidenţii străini sau pentru sclavi. Toţi cetăţenii de sex masculin, oricât de săraci ar fi fost, aveau drepturi politice. Trei dintre cele mai puternice cetăţi-state erau Atena, Sparta şi Corintul. Cea mai importantă dintre acestea era Atena, locul de naştere al culturii şi democraţiei, o cetate celebră în toată lumea antică pentru frumuseţea sa.

Sparta, situată în Peloponez, în sudul Greciei, era marea rivală a Atenei. Sparta era o putere militară de temut, având cea mai bună infanterie din lumea grecească. Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere că toţi băieţii spartani erau luaţi de lângă mamele lor la vârsta de numai şapte ani, pentru a face timp de 13 ani o instrucţie militară extrem de dură. Spartanii nu puneau preţ pe cultură sau frumuseţe, ducând în schimb o existenţă “spartană”, bazată pe simplitate şi răbdare.

Corintul şi-a clădit prosperitatea datorită meşteşugarilor săi şi comerţului pe mare. Era cunoscut în întreaga lume antică drept un centru al luxului, un loc de recreere pentru cei bogaţi, care se înghesuiau să le viziteze pe prostituatele-preotese de la Templul Afroditei.

Sisteme de guvernare

Înainte de naşterea democraţiei, cele mai multe cetăţi-state erau conduse ca aristocraţii – cuvânt care în greaca veche însemna “domnia celor mai buni”. Puterea era împărţită de un cerc restrâns de bărbaţi din familiile nobile.

Spre anul 600 î.e.n. însă, a apărut clasa de mijloc. Comerţul le adusese mai multă prosperitate celor din această clasă, iar progresele militare le confereau mai multă putere, făcându-i să dorească să participe la guvernare. În anumite oraşe, inclusiv în Corint, clasa de mijloc s-a revoltat şi i-a înlăturat pe aristocraţi, în favoarea unor dictatori care au devenit cunoscuţi sub numele de “tirani”. În alte oraşe, schimbările s-au produs în moduri mai paşnice, căci aristocraţii au permis clasei de mijloc să facă parte din consiliile cetăţilor. Aceste regimuri au devenit cunoscute sub numele de “oligarhii”, adică “domnia celor puţini”. Cea mai ferventă oligarhie de acest tip era Sparta.

Locuitorii Atenei au avut însă o altă idee. La sfârşitul anilor 500 î.e.n., aici s-a născut prima democraţie – “domnia poporului”. Influenţele acestei revoluţii s-au făcut simţite în toată lumea antică, ajungând să dăinuie până în zilele noastre. Nu exista un conducător unic, ci o adunare cetăţenească alcătuită din cetăţeni de sex masculin, care se întruneau de 40 de ori pe an pentru a vota deciziile de stat. Cei care stabileau programul întrunirilor şi puneau în aplicare decretele erau membrii unui consiliu alcătuit din 500 de oameni, aleşi prin tragere la sorţi să îndeplinească această funcţie timp de un an.

Tiranii

Fântâna din Pirene, Corint, locul de baştină al lui Cypselus şi al fiului său Periandru.

Pentru vechii greci, termenul de “tiran” nu implica neapărat acte de cruzime sau abuzuri în funcţie, ci denumea, pur şi simplu, un uzurpator care deţinea puterea supremă. Conducătorii pe care îi cunoaştem acum sub numele de “tirani” erau un grup de indivizi care au preluat conducerea în multe dintre cetăţile-state greceşti în timpul revoltelor clasei de mijloc, în secolele VI şi VII î.e.n. În multe cazuri, aceştia doreau o viaţă mai bună pentru oamenii de rând, asumându-şi programe ambiţioase de construcţii publice, pentru a oferi locuri de muncă şi mai multe facilităţi cetăţenilor săraci.

Unii dintre cei mai cunoscuţi tirani au fost Cypselus (şi ulterior fiul său Periandru) din Corint, Cleistenes din Sicyon, Pheidon din Argos, Polycrate din Samos şi Pisistratus cu fiul său Hippias din Atena.

Totuşi, domnia acestor tirani era nesigură, iar aceştia erau în permanenţă ameninţaţi de aristocraţia care îşi dorea cu ardoare să preia din nou controlul, adesea cu ajutorul aliaţilor săi, puternicii spartani. În anul 510 î.e.n., trupele spartane l-au alungat de la putere pe Hippias, unul dintre ultimii tirani. Ironic a fost însă faptul că, în loc să asigure reîntoarcerea la putere a aristocraţiei, această manevră nu a făcut decât să pregătească apariţia primei democraţii.

Zeii

Zeii şi eroii care populează lumea miturilor şi legendelor greceşti

Zeus

Puternicul Zeus era stăpânul tuturor zeilor greci, cel care împărţea dreptatea divină. El era stăpân absolut al Cerurilor, iar fraţii săi Poseidon şi Hades stăpâneau lumea mărilor şi respectiv lumea subterană. Zeus ţinea în mână un mănunchi de fulgere, simbol al puterii sale şi al asocierii cu vremea. Zeus trăia pe Muntele Olimp cel veşnic înconjurat de nori, de unde urmărea viaţa oamenilor, amestecându-se adesea în treburile lor. Era un zeu cu barbă, puternic şi viguros, tată a mulţi copii – născuţi atât de soţia sa Hera, cât şi în urma aventurilor sale cu multe femei muritoare. Nu toate aceste femei îi acceptaseră favorurile de bunăvoie; adesea şi ele, şi copiii lor erau nevoiţi să sufere răzbunarea geloasei Hera.

Apollo

Apollo, fiul al lui Zeus, era un tânăr superb, care purta în mână un arc sau o liră. El întruchipa idealul clasic al frumuseţii masculine. Era zeul poeziei, muzicii, dansului şi gândirii intelectuale, dar şi al medicinei, păstorilor şi colonizatorilor. De asemenea, el le dezvăluia muritorilor viitorul şi voinţa lui Zeus prin intermediul oracolelor umane. Templul său din Delfi era cel mai important centru religios din lumea greacă. Nu era de mirare, având în vedere frumuseţea sa fizică, faptul că Apollo avea numeroase aventuri, cu persoane de ambele sexe. Singura care i-a respins iubirea a fost Cassandra. Ca să se răzbune, el i-a dat puterea de a prevesti dezastrele, dar s-a asigurat că nimeni nu avea să creadă vreodată prezicerile ei.

Atena

Zeiţa-fecioară Atena era protectoarea cetăţii Atenei, unde era venerată în Parthenon. Atena era zeiţa înţelepciunii, iar sfaturile sale i-au ajutat pe eroii greci Hercule, Odiseu şi Perseu să traverseze cu bine încercările grele la care au fost supuşi. Atena era şi zeiţa războiului, dar, spre deosebire de Ares, care întruchipa nebunia şi forţa distrugătoare a războiului, Atena reprezenta aspectele mai intelectuale ale acestuia – strategia, disciplina, apărarea. Atena nu a fost născută de o femeie, ci a ieşit din fruntea tatălui său Zeus, în chip de zeiţă matură, complet îmbrăcată şi echipată de luptă, după ce Zeus o înghiţise pe mama sa Metis, care era însărcinată. Atena avea şi o latură mai blândă, fiind zeiţa meşteşugurilor şi cea care a inventat torsul şi ţesutul.

 

Top download la Istorie

Titlul referatului Pentru Download Marime (KB)
Constitutia din 1923 liceu 5547 22.1 KB
Primul razboi mondial gimnaziu 5354 25.22 KB
Consecintele celui de-al doilea razboi mondial liceu 4425 106.12 KB
Razboiul Rece liceu 3939 23.43 KB
Grecia antica liceu 3894 496.66 KB
Uniunea Europeana liceu 3695 61.88 KB
Razboaiele punice liceu 3619 23.73 KB
Marea Unire din 1918 gimnaziu 3412 12.23 KB
Participarea Romaniei la Primul Razboi Mondial liceu 3139 49 KB
Patriotismul liceu 2522 267.15 KB