Propedeutica farmaceutica

  • Marime: 31.3 KB
  • Pentru: liceu
  • Afisari: 6015
  • Download: 1135
 

Propedeutica farmaceutica

Folosirea substantelor medicamentoase in medicina dateaza inca din antichitate. Desigur si terapia medicamentoasa a oglindit totdeauna conceptiile timpurilor. Medicina Indiana, egipteana, chineza, evreiasca antica apar ca o medicina a preotilor avand legatura cu superstitiile mistico-religioase si de casta.

Primele izvoare in care se vorbeste despre medicamente sunt operele indiene (Rigveda si Atharvaveda), chineze (Pentsao) si egiptene (papyrus Ebers). De la indieni arta vindecarii este imprumutata de tibetani si transmisa chinezilor si japonezilor; in acelasi timp este imprumutata si de asirieni, medopersi si transmisa egiptenilor. De la egipteni si direct prin evrei, arta vindecarii trece la arabi pe de o parte si la greci pe de alta parte; de la acestia la romani si se raspandesti odata cu dezvoltarea Imperiului Roman in toata Europa.

Pretutindeni arta de a vindeca a trecut prin mai multe faze:

Faza mistica religioasa, in care unicul remediu era invocarea zeilor. Suferintele provocate de boli ca si moartea depaseau puterea de intelegere a omului primitive care le-a situate pe acelasi plan cu alte fenomene care-l inspaimantau si pentru indepartarea carora trebuia imblanzita furia si mania zeilor. Din aceste motive arta de a tamadui avea un caracter religios si era in mana preotilor.

Faza utilizarii rationale a medicamentului cand prin experienta indelungata s-a ajuns la concluzia ca vindecarea se poate realiza numai prin administrare de substante terapeutice, iar medicina se separa de tagma preoteasca. Astfel s-au nascut n decursul timpului medicamentele.

Scriile vechi datand cu mii de ani inaintea erai noastre citeaza ca forma farmaceutice frecvent folosite : infuzii , decocturi, vinuri, pulberi, pilule, unguente si chiar exctracte, clisme, etc.

Tehnica prepararii unor astfel de forme medicamentoase se intalneste in scrierile vechi chineze, indiene, egiptene, arabe asa cum era practicata in temple . Filozofii eleni au introdus spiritul stiintific in sensul explicatiei rationale a fenomenelor naturii , creand intre altele stiinta vietii adica biologia. Ei au cautat sa scoata medicina din temple si sa o emencipeze de superstitie si magie dar s-au izbit de rezistenta preotilor si ignoranta in care era tinut poporul. Majoritatea poporului insa adora zeii si terapeutica se aplica impreuna cu invocari si inmnuri adresate zeului sanatatii (Asclepios, Hygeea).

In Grecia antica scoala medicala cu sase sau cinci secole inaintea erei noastre a trecut la o practica medicala mai dezvoltata infiintandu-se scoli medicale cere concurau intre ele: scoala din Knidos (Eirifon si Ctezii) si scoala din Cos (Hippocrate), ei recunosteau patru lichide (umori) ale organismului –sangele, mucusurile, bila neagra si cea galbena. acestea formau baza normale a activitatii vitale a organismului iar turbularea corelatiilor reciproce ale cantitatii si compozitiei acestor umori provoaca boala . Acest fapt a obligat pe medici a obligat pe medici sa socoteasca timp de aproape doua milenii ca medicamente active exclusiv emeticele si laxativele adaugand la ele venesectia si ventuzele.

Se tinea seama de “dieta” prin care se intelegea stabilirea regimului alimentar administrandu-se medicamente sudorifice, diuretice, tonice, analgezice. Cu toata importanta dezvoltarii si consolidarii stiintei medicale antice de catre reprezentantii scolii din Alexandria mai ales: Herofil si Erasistrat , sec. III tratamentul medicamentos nu a facut descoperiri noi.

Terapeutica Greciei antice este dominate de personalitatea lui Hippocrate – “parintele medicinei” ,care s-a nascut in insula Cos (450-377i.Hr.) si prin scoala sa inaugureaza era rationalismului cu: “De ce se intampla? “, fata de care nu exista progres. Operele lui Hippocrate si ale elevilor sai au fost adunate in secolele III-II i.Hr. in timpul inflorii medicinei alexandrine intr-o colectie numita Corpus hippocraticum care cuprindea aproape 300 de medicamente. In conceptia hipocratica acelasi medicament poate avea efecte deosebite si se folosea dupa doua principii- cel al contrariilor fata de simptomele bolii (contraria contrariis curantur) sau cel cu efecte asemanatoare bolii (similia similibus curantur) principii care stau si astazi la baza terapiei medicamentoase - alopatia si homeopatia. Un aspect deosebit de important il reprezinta preocuparile etice si deontologice exprimate in “Juramantul lui Hippocrate” din care se constata ca cele doua discipline medicina si farmacia erau practicate de aceeasi persoana.

Scoala stiintifica si practica medicala si cea farmaceutica apartineau medicilor farmacisti numiti iatros (gr. iatros=medic) ; ea se desfasura in locuinta acestora- iatreion ( oficina medicinala) iar stocul medicamentos era pastrat intr-un spatiu apothiki (camara ,depozit). Acest cuvant este la originea termenului latin apoticarius ajuns astazi ca : apotheke (germana =farmacie) si apothicairie ( franceza veche farmacie) , respestiv apotheker sau apothicaire ( farmacist) . alaturi de medicii propriu zisi (iatros) care-si preparau singuri remediile au existat si vindecatori care practicau empiric aceasta scoala pharmakopoles ( gr. farmakon=remediu, medicament+ poleo =a vinde) cat si cei care preparau leacuri vegetale : rhizotomos ( gr. rhiza= radacina + tomao =a taia) .

In greaca veche era folosit cuvantul pharmakon care deriva din phero =a purta ce a dat substantivele pharma si pharmakon. Initial a insemnat “ ceea ce poarta pamantul “ ca apoi sa aiba sensul de medicament fiind preluat in limba latina sub forma de pharmacum care a ajuns pana la noi ; el sta la baza multor cuvinte , farmaco fiind un element de compunere care introduce in termenii medico-farmaceutice de astazi referirea la medicament (ex. farmacografie , farmacologie, farmacodinamie, farmacie, farmacopee, etc. ) .

In perioada romana Cornelio Celsius sec. I trateaza probleme medicale si bilantul scolii medicale din Alexandria , iar in cartea a V-a din cele opt ale sale rezerva un loc special pentru tratamentul medicamentos cu descrierea medicamentelor si prepararea lor. In secolul al II-lea Claudius Galenus , medic roman imparte substantele medicamentoase dupa puterea lor de actiune in patru grupe de la cel mai slab la cel mai activ . A compus mai mult de 500 lucrari de medicina in care o mare parte cuprinde clasificare medicamentelor si conservarea acestora. Dintre acestea cele 14 carti de Ars magna ( metoda terapeutica) au devenit un indrumar pretios sute de ani mai tarziu, Galenus fiind socotit “ parinte al farmaciei “ iar ca omagiu “ stiinta care transforma drogurile in medicamente “ s-a numit “ Farmacie galenica” denumire care s-a pastrat pana in zilele noastre.

Dezvoltarea ulterioara a medicinei si tratamentului medicamentos mergea pe aceeasi cale: autoritatea medicala a lui Hippocrat si a scolii din Alexandria , a lui Celsius si Galenus a ramas neclintita in ceea ce priveste principiile generale ale medicinei precum si ale tratamentului medicamentos. Un eveniment important trebuie socotit aparitia lucrarii “Canonul artei medicale” in 5 volume a lui Avicena , medic persan filozof, om de stat care a trait la sfarsitul sec. al X-lea si inceputul sec. al XI-lea. In al doilea volum al canonului se vorbeste despre medicamentele simple si actiunea lor iar in ultimul volum despre medicamente complexe si antidoturi . Unii cercetatori socotesc opera lui dupa felul sistematic si complet in care sunt puse problemele ca cea mai proeminenta lucrare din istoria medicinei.

Se atribuie arabilor inceputul organizarii farmaciilor ; ei au pus bazele normelor pentru prepararea substantelor medicamentoase. Ei prepara o serie de substante pe care le introduc in terapeutica: saruri de mercur, argint, acid nitric si clorhidric. Arabii sunt primii care separa prin lege profesia de farmacist de acea de medic si care introduc alchimia in Europa.

Diferite popoare din Europa si din insulele invechinate adaptau si dezvoltau mostenirea medicala din trecut in special tratamentul medicamentos. Cea mai renumita a fost scoala din Salermo care a existat din sec al VIII-lea pana in sec al XIII-lea aceasta scoala se ocupa de adautarea substantelor medicamentoase , desrierea si aplicarea lor din punct de vedere practic. Acolo au fost introduse primele retete prepararea apelor medicinale, uleiurilor , siropurilor, clismelor si mijloacelor externe. De fapt prima farmacie in Europa se deschide la Neapole in 1140 , la Paris in 1180 , la Praga in 1278, la Basele in 1250, la Coln in 1248 , la Trogir ( Iugoslavia ) in 1271. Odata cu aparitia primelor farmacii in partea sudica a Frantei profesiunea de medic se separa de cea de farmacist printr-o lege decretata in orasul Arles. Actul de jurisdictie care pune bazele legale ale farmaciei in Europa Occidentala este dat de Frederick al II-lea in anul 1240. De acum in colo in istorica lupta a omului pentru pastrarea sanatatii si vindecarea bolnavilor farmacistul se gaseste alaturi de medic.

In prima jumatate a sec al XVI-lea s-a evidentiat medicul Teofrast Hohenhaim denumit si paraCelsius care a pus bazele extractiei vegetale elaborand procedeele de preparare a tincturilor si a metaloterapiei si a introdus pentru prima data ideea de principiu activ discutand despre necesitate cercetarii “ chintesentei” din plante .

 

Top download la Medicina - Farmacie

Titlul referatului Pentru Download Marime (KB)
Prezentare de caz clinic facultate 3252 24.57 KB
Ingrijirea bolnavilor cu pneumonii bacteriene facultate 2019 51.91 KB
Boala Parkinson facultate 2003 24.08 KB
Nursing-Studiu Caz Clinic facultate 1843 20.73 KB
Bolile sistemului digestiv liceu 1694 17.92 KB
Ingrijirea bolnavului cu litiaza biliara facultate 1648 68.57 KB
Antibiotice gimnaziu 1617 28.2 KB
Remedii, medicamente, forme farmaceutice facultate 1567 34.33 KB
Virusul gripal liceu 1477 124.89 KB
Propedeutica farmaceutica liceu 1135 31.3 KB