Constantin Brancoveanu

• Marime: 21.06 KB
• Pentru: liceu
• Afisari: 1049
• Download: 228

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea situaţia internaţională era deosebit de complexă. Rivalitatea dintre Franţa şi Habsburgi a determinat pe Ludovic al XIV-lea să caute să menţină relaţii bune cu statele din răsăritul Europei - Imperiul Otoman, Polonia, dar şi cu nobilimea maghiară, în încercarea de a le atrage împotriva Vienei.

Catastrofa militară a otomanilor la Viena, în 1683, a permis austriecilor să iniţieze o politică de expansiune către Ungaria şi sud-estul Europei. Atât Habsburgii, cât şi Polonia, au manifestat dorinţa clară de a controla inclusiv Ţările Române.

Situaţia Ţărilor Române la sfârşitul secolului al XVII-lea.

Obligată la o politică de defensivă Poarta a încercat să-şi întărească controlul asupra Ţărilor Române. În faţa crizei puterii otomane domnii români au promovat o politică antiotomană, în încercarea de a menţine fiinţa statală şi a respinge dorinţele Marilor Puteri de a partaja spaţiul românesc.

Politica lor de echilibru a urmărit obţinerea libertăţii de mişcare şi înlăturarea suzeranităţii otomane. După ce instituţia domniei fusese la discreţia boierimii şi a grupărilor sale, în această perioadă se remarcă tendinţa de întărire a autorităţii domneşti. Afirmarea în răsăritul Europei a Rusiei, ca mare putere, i-a determinat pe unii voievozi munteni si moldoveni să întrevadă în aceasta un sprijin impotriva turcilor, stabilind contacte diplomatice cu noua putere, in speranţa unui ajutor eficace.

Înscăunarea şi programul de consolidare a domniei lui

Constantin Brancoveanu

În 1688 a fost ales domn al Ţării Româneşti marele boier Constantin Brâncoveanu, fiul lui Papa Brâncoveanu si al Stancăi Cantacuzino.

Strălucit politician, diplomat şi om de cultură, Constantin Brâncoveanu a desfaşurat, după expresia lui Nicolae Iorga, ”o politică de cumpătare, dar practică; puţin strălucitoare, dar foarte folositoare“.

El a desfăşurat o politica internă ce a cuprins întreg spaţiul românesc. Principalele direcţii ale politicii sale au fo