Voi fi mare

  • Marime: 19.22 KB
  • Pentru: liceu
  • Afisari: 81655
  • Download: 13
 

Voi fi mare

Copilul, o fiinţă plină de candoare care printr-un lucru atât de simplu ca zâmbetul poate să te induioşeze şi să te determine să îi zâmbeşti înapoi este o floare rară într-un ţinut arid.Un zâmbet care flutură pe buzele unui copil care doarme pare a fi conceput de o raza palidă de lună care a atins culmea unui nor plumburiu pe cale să se evapore, iar apoi zâmbetul a apărut a doua zi in reveria zorilor de zi în care roua domnea stăpânitoare aruncând scânteiri de cristal.

Copilul este primul moştenitor al naturii măreţe, fiinţa pentru care impunătorul Soare ne învăluie în lumină şi ne oferă frumuseţe eternă privirii, lumină care se reflectă pe figura dragostei pământeşti, care face drumul depărtării si maturizării să strălucească cu putere asemeni unei lumânări în obscuritate.

Un suflet tânăr ca cel al unui copil este ca o pasăre care doreşte să îşi ia zborul. Zborul spiritului nu poate fi ingrădit sau restricţionat, el doreşte să fie liber să poată să atingă imensitatea albastrului de o claritate orbitoare.Îndată ce un copil este dezavantajat, marginalizat, zborul este compromis, nu mai poate să atingă înălţimi nemărginite, este reprimat, iar aripile îi vor fi frânte, la fel şi spiritul.Egalitatea între copii ar trebui să reprezinte un mod de viaţă existent, nu doar o concepţie care pare imposibil de atins din cauza unor lucruri minore care în ochii unora iau proporţii colosale.Culoarea pielii nu poate să determine şi culoarea sufletului, deoarece este unică şi reprezintă un cufăr cu comori nepreţuite care zace in adâncul inimii fiecăruia.Limba vorbită nu poate fi un impediment, deoarece copii nu au nevoie de cuvinte să se inţeleagă si să comunice, ei folosesc un limbaj numit Sufletul Lumii, în care cuvintele sunt în plus.Religia din nou, nu poate fi un obstacol in calea inţelegerii, deoarece copiii sunt invăluiţi în mantia binelui , iar religia rămâne ceva nesemnificativ când vine vorba despre înţelegere între două suflete pline de inocenţă.

Sănătatea este unul din lucrurile esenţiale la care are dreptul un copil, deoarece sănătatea este o virtute necesară unei vieţi senine, ea permite tuturor celor care se bucură de ea îndestulare.Sănătatea este elementară deoarece fără ea, loviturile vor fi prea dureroase.Ea oferă totul fără să ceara nimic în schimb, asemeni unui cer înstelat care oferă oamenilor minunile nopţii: stelele care se reflectă în depărtări albastre, oferind luciri nepreţuite înghiţite în întunericul veşnic.

Asistenţa medicală este ceva strict necesar care trebuie oferit copiilor fără nici un fel de condiţii, deoarece de asistenţă medicală beneficiază omul, atunci aceste fiinţe lipsite de apărare de ce nu ar trebui să beneficieze?

Studiile sunt cele care pun bazele unei cunoaşteri temeinice şi fac lumină acolo unde este întuneric, studiile formează o viitoare persoană de succes care va tinde spre infinit, imbraţişând cu mâinile deschise orice oportunitate.Dar oare acest drept poate să fie respectat când celelalte sunt încălcate?Cu siguranţă Nu! Nu avem voie să uitam că şi copiii sunt fiinţe umane şi aşadar drepturile omului se aplică în cazul lor, ba chiar cu condiţii speciale, care ar trebui să fie legi clare de urmat, nu doar de citit.

Copiii au drepturi depline, ei beneficiază de dreptul de a urma şcoli superioare, dar nu toţi au aceste posibilităţi din cauza împovărătoarelor probleme financiare, care bat la uşă zi de zi şi apasă cu greutate tot mai intens.

 

Top download la Romana

Titlul referatului Pentru Download Marime (KB)
Enigma Otiliei - rezumat liceu 11512 20.83 KB
Gramatica limbii romane liceu 9427 29.38 KB
Morometii - rezumat liceu 8739 21.04 KB
O noapte furtunoasa liceu 7182 20.42 KB
La tiganci - rezumat liceu 7030 20.2 KB
Caracterizarea lui Harap Alb liceu 6334 21.81 KB
Alexandru Lapusneanu - caracterizare liceu 6246 21.54 KB
Floare albastra - Pe langa plopii fara sot - paralela liceu 4245 24.23 KB
Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi - analiza liceu 3919 23.04 KB
Mesterul Manole - caracterizare liceu 3495 19.48 KB